Despre Sergiu Biriș

Antreprenor în serie, angel investor, mentor și advisor pentru startup-uri mișto

 

Antreprenor

În 2006 am absolvit Management la Facultatea de Studii Europene din Cluj-Napoca, după care am urmat și un masterat în Publicitate la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj-Napoca.

Sunt pasionat de crearea de produse pe zona de consumer apps, entertainment, comunitati și video streaming.

Primul contact cu Internetul l-am avut în anul 2000 când am început să lucrez ca designer freelancer, după care doi ani mai târziu mi-am înființat propria agenție de web design & development. Am condus personal agenția și lucrat și ca designer în cadrul acesteia, acumulând astfel ani importanți de experiență în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea de proiecte online.

În 2007, la 24 de ani, mi-am mutat focusul dinspre partea de servicii de web design și dezvoltare lansând Trilulilu, unul dintre cele mai cunoscute brand-uri din online-ul Românesc. Site-ul a ajuns în primele 3 site-uri românești ca trafic la mai puțin de trei ani de la lansare. Trilulilu a câștigat numeroase premii, printre care “Cel mai bun site de Divertisment si Timp Liber” la festivalul Internetics 2007 sau “Cel mai bun site de User Generated Content” la Webstock in 2008. In 2011, Trilulilu a devenit primul site din România care a depășit 3 milioane de vizitatori unici lunar, conform SATI.

În 2007, împreună cu Andrei Dunca și Mark Trefgarne, am co-fondat LiveRail, companie care a devenit unul dintre jucatorii de vârf la nivel global în ce privește tehnologia de video advertising pe Internet, cu peste 170 de angajați și birouri în San Francisco, New York, Londra și Cluj-Napoca. În iulie 2014 compania LiveRail a fost achizitionată de către Faceebook pentru aproximativ 500 milioane €.

În octombrie 2012 am lansat Zonga, prima aplicație de music streaming din România, care oferea acces pe bază de abonament la milioane de melodii pe orice dispozitiv. Printre investitorii fondatori ai acestui proiect au fost Vodafone România și Universal Music.  Serviciul Zonga a fost inclus în toate abonamentele oferite de către Vodafone Romania, devenind în scurt timp serviciul nr.1 de music streaming din România. Serviciul a fost nominalizat la 5 categorii în cadrul competitiei The Next Web Romanian Startup Awards, fiind premiat pentru “Best Design” și “Best User Experience”. Zonga a câștigat și premiile “Best Entertainment App”, “Most Innovating App” și “Best of Mobilio” la Mobilio Awards ’13.

Experiența mea anterioară din zona de Entertainment și music streaming mi-a deschis ochii spre o piața mare, globală, care avea nevoie de inovație. Așa că, în septembrie 2018 am lansat un nou start-up – Soundmix, un proiect internațional care își dorește să ajute milioane de DJ din întreaga lume să ajungă mai ușor la audiența lor și să genereze venituri din mediul online.

Una peste alta, aș putea zice că am trecut în timp prin toate fazele posibile prin care poate trece un antreprenor. N-a fost niciodata totul roz, dimpotrivă. De multe ori a fost foarte greu, iar de câteva ori am avut pur și simplu noroc. Dar vorba aia… “the more I work, the luckier I get”. Am trecut de nenumarate ori prin pitch-uri către investitori, atât din Romania cât și din afara țării. Am reușit să “ridic” milioane de Euro pentru startup-urile mele, dar la fel de bine am fost și refuzat de nenumărate ori sau chiar am dat-o în bară de câteva ori, “cu banii pe masă”.

Am reușit sa fac exit din câteva startup-uri, dar la fel de bine, cu toate eforturile depuse, unele au eșuat. Asta e viața de antreprenor. Îți asumi riscuri, nu dormi nopțile, iar uneori, mai rar, câștigi potul cel mare. Alteori nu.

Investitor

În ianuarie 2017, împreună cu alți 35+ antreprenori din Transilvania, am pus “mână de la mână” și am creat Risky Business, un mic fond de investiții, de 250.000 Euro focusat pe proiecte în stadiu incipient și fondatori curajoși. A fost, cred, primul fond de acest tip din România, creat de către antreprenori pentru antreprenori. Our way of giving back.

Am investit în timp și independent în start-ups din zona tech, ca angel investor. Unele au mers, altele nu. Cu unele, ca Revolut, am avut noroc să fiu pe fază la momentul potrivit, Revolut fiind la momentul investiției mele un start-up practic necunoscut, dar cu un produs foarte mișto, care m-a cucerit.

Mentor & Advisor

De obicei investesc într-un start-up doar dacă pot aduce plus valoare acelui proiect, pe termen lung. Am ajutat multe startup-uri să își contureze viziunea sau să își creeze pitch deck-ul și prezentarea către investitori. De exemplu, în cadrul Techsylvania 2019, am lucrat 4 zile continuu cu cele 17 echipe care au ajuns în finala, la crearea prezentarilor pe care urmau sa le țină în fața investitorilor. A fost un efort grozav, dar a meritat din plin. Pentru start-up-ul care a câștigat 100.000 Euro în finală, Patch AI, am devenit advisor după competiție.

Mă pasionează zona de educație, mai ales cea antreprenorială. Cred că pentru a avea o mână de proiecte de succes în zona Tech este nevoie să se lanseze câteva sute, daca nu mii. Și simt că trebuie sa facem fiecare câte ceva în sensul asta. Cred că România va crește puternic doar prin energia antreprenorilor curajoși și pasionați, dar care știu ce fac. De aceea, mă veți regăsi implicat în multe proiecte de educație antreprenorială.

În octombrie 2019 am lansat podcastul Neascultătorii, un show în care am invitați antreprenori din zona tech, a căror povești de succes îi învață sau inspiră pe alți antreprenori aflați la inceput de drum. I-am dat acest nume pentru că atunci când îți dorești să reușești ca antreprenor, trebuie să știi regulile dar, mai important, să știi când să le nu le asculți. Când să le ocolești. Puterea de a schimba lucruri vine din a NU fi ascultător, obedient, precaut sau fricos. Ascultătorii ascultă, neascultătorii inovează. Ascultătorii urmează, neascultătorii sunt lideri.

Bun venit,
Sergiu Biriș