fbpx

Am lansat “Neascultătorii”, un podcast despre poveștile antreprenorilor români din tehnologie

Țin minte că acum aproape 15 ani, când am pornit pe drumul antreprenoriatului tech, sursele de informare erau extrem de putine. Existau câteva site-uri internaționale, pe la noi incepeau să apară blogurile, iar piața de digital din Romania era foarte foarte mică. Mergeam pe la conferințe ca să încerc să aflu câte ceva despre ce se mai întâmplă în industrie și îmi amintesc cât de plăcut surprins am fost prin 2006, înainte să ne apucăm de construit Trilulilu, că piața de publicitate online in RO era estimată la aproximativ 5 milioane de Euro. Aveam 23 de ani… am zis “WOW, 5 milioane! O grămadă de bani!” (acum merge spre 50 de milioane). Așa îmi căutam inspirația atunci: din site-uri, bloguri și conferinte. 

În zilele noastre, de când cu explozia trendului “self education” sau “self development”, găsești pe YouTube câte un “How to” video despre orice-vrei-tu-sa-înveți, poți urmări online conferințe live, ai acces la cursuri online, articole și cărți mai multe decât poți duce, iar mai nou, găsești câte un podcast cam pe orice nișă îți poți imagina. I love podcasts. Mi se pare din nou “wow” că există “emisiuni radio online” nișate pe te miri ce subiect. De la marketing, la religie, tehnologie sau grădinărit. Exista inclusiv podcasturi despre podcasturi!

Așa că m-am decis să îmbrățișez și eu această nouă formă de comunicare și să încerc să aduc puțină valoare și inspirație în lumea din care fac parte. 

M-am intrebat: “ce știu eu să fac cel mai bine”? Păi am făcut o mulțime de chestii, am pornit proiecte online, am luat investiții, am făcut investiții, am făcut exituri, am dat-o de gard de o grămada de ori. Am o tona de lectii de viață, let’s share it all!

Hmmm, dar n-aș vrea să vorbesc despre mine. “Alte idei?” Păăi, cunosc o mulțime de oameni de succes! Hai să vorbim despre ceilalți antreprenori din zona de tehnologie! Bingo! Asta facem. 

Sunt oameni care au trecut prin obstacole similare, care au reușit în ce și-au propus, dar care au avut parte și de esecuri. Și cred că povestea lor nu e îndeajuns prezentată. De unii ați auzit, iar de alții poate nu ați auzit deloc. Voi avea invitați ca Sebastian Dobrincu (în chiar primul episod), puștiul minune care a fost încoronat de revista Forbes din State ca “youngest Sillicon Valley millionaire”, Andrei Dunca, prietenul și co-fondatorul meu din LiveRail sau Paul Apostol, fondator Digital Nation, o comunitate de peste 600 de oameni care își îmbunătățesc competențele IT.

Am vrut initial să numesc podcastul “Inovatorii” … dar parcă mi s-a parut ca nu are suficient “zvâc”. Așa că m-am gândit la ce au toți oamenii ăștia în comun… Daca ar fi un singur lucru cu care toți s-ar putea identifica, oare care ar fi acela? Și mi-am dat seama că, undeva, cândva, în drumul lor antreprenorial, cu toții au fost “neascultători”. 

Unul din articolele mele preferate, unul negativ, dar care mi-a dat energie în momentul în care am pornit la drum a fost: “de ce trilulilu nu va fi o poveste de succes”, apărut  la o săptămână după ce ne-am lansat oficial. 

Mi-a păsat? Normal. M-am oprit din drum? Hell, no!

Aceștia sunt Neascultătorii… antreprenorii care nu au ascultat de cei care le-au zis că n-o să poată, că ideea e proasta sau că n-o să reușească. Au fost neascultatori, au mers cu curaj înainte și au reusit pe forțe proprii. Abia aștept să le descoperim împreuna povestile! 

Podcastul îl veți găsi aici pe site, dar și pe platformele principale de podcasts (notă: la data la care scriu acest articol, podcastul e încă în review la Apple Podcasts, deci va fi disponibil și acolo curând). 

Frecvența lui va fi de un episod pe săptămână, iar primul episod va fi disponibil joi, 17 octombrie 2019. Îmi doresc să termin anul cu o serie întreagă de 10 episoade. Vedem cum se mișcă, ne adaptăm.

Având în vedere că e primul meu proiect de acest gen, feedback-ul vostru e foarte important. Știu ca sunt “semi-rârâit” (mama ei de rațușcă și de rămurică…), nu sunt om de radio, am experienta zero, dar ăsta sunt eu și voi învăța din mers.

Daca aveți sugestii de oameni pe care v-ați dori să îi aduc în emisiune, nu ezitați să dați un mesaj, comment, like, subscribe, share, emoji, memoji, porumbel călător.

Ne auzim,
Sergiu

Abonează-te la podcast:

Apple Podcasts  
Google Podcasts
Spotify

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *